Ultimele Știri :
latest

728x90

468x60

Festivalul berii Timișoara 2018: Timp de trei zile,timișorenii sunt așteptați să se bucure de berea românească si de concertele cu Andra, Lidia Buble și Bambi



In perioada 8 – 10 iunie, timișorenii sunt așteptați la 3 zile de distracție cu mâncăruri tradiționale, mici si bere în cadrul Festivalului Berii Timișoreana.

Evenimentul va avea loc in parcarea centrului comercial Shopping City Timișoara

Și, pentru că orice masă îmbelșugată nu este completă fără muzică și dans, artiști îndrăgiți vor urca pe scenă pentru a crea o atmosferă cât mai plăcută.

Andra, Lidia Buble și Bambi sunt doar câteva nume care ne vor încânta cu melodiile lor în cele 3 zile de festival. Pe scenă vor mai urca și alți artiști apreciați precum: Nineka, Carmen Enci, Jull, Teodor Pavel, Lucian și Alexandra Dragan, Alina și Dani Stancu.

Festivalul Berii Timișoreana aduce, pe lângă licoarea mult îndrăgită, momente de relaxare și voie bună.
« PREV
NEXT »

Un comentariu

  1. Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea după ce doctorul ODUMODU mi-a adus soțul care sa separat de mine pentru un an bun. Am ALENNA după numele din ROMÂNIA. Chiar dacă am guri peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc doctorului ODUMODU pentru ajutorul său asupra vieții mele. Soțul meu sa separat cu mine de un an și am fost în dureri și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când am vrut să spun doctorul ODUMODU. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore, până când inima mea încă mai bate pentru el. Am crezut în el și mi-a pregătit un soț
      ma sunat exact când doctorul ODUMODU saicompelld. El a pledat și a spus că are nevoie de mine înapoi și acum trăim fericit din nou pentru ultimele 9 guri. Toți cei de acolo care citesc articolul meu care are nevoie de ajutor ar trebui să-l contacteze ... Emil: drodumodusolutions@gmail.com

    RăspundețiȘtergere