Cererile pentru autorizarea desfăşurării de evenimente și proteste pe domeniul public se pot depune acum şi online - Informaţia Timişoarei I Ştiri din Timiş

Breaking

Home Top Ad

RECLAMA TA AICI

Post Top Ad

3 aug. 2017

Cererile pentru autorizarea desfăşurării de evenimente și proteste pe domeniul public se pot depune acum şi online

Distribuie:
Una dintre prioritățile municipalităţii este extinderea informatizării în interacțiunea cu cetățenii, în beneficiul ambelor părți. Astfel, cetățenii nu mai sunt nevoiţi să stea la cozi pentru a depune solicitările și nu mai depind de programul de lucru al primăriei, câștigând timp, iar administrația municipală poate eficientiza munca funcționarilor publici.

Începând din 2 august 2017, cererile pentru autorizarea desfăşurării de evenimente și proteste pe domeniul public se pot depune şi online.

Procedura este foarte simplă şi se derulează exclusiv electronic:
1. Se accesează formularul online disponibil pe http://www.primariatm.ro/evenimente/, se completează câmpurile obligatorii și se trimite solicitarea
2. Automat, sistemul generează numărul de înregistrare al cererii şi trimite, pe adresa de e-mail indicată de solicitant, numărul de înregistrare al solicitării
3. După ședința din fiecare zi de miercuri a Comisiei de Ordine Publică, în funcție de decizie, se va transmite un răspuns solicitantului. Acesta poate fi aviz negativ și motivul respingerii, solicitare de clarificări sau aviz pozitiv. Dacă răspunsul este pozitiv se va atașa și avizul scanat, nefiind nevoie să mai vină cineva la primărie pentru a-l ridica. Practic, se vor putea primi aprobări pentru evenimente, fără să se petreacă nici măcar un minut în primărie, solicitarea putând fi transmisă chiar și de pe telefonul mobil.

Un alt element important și de noutate este faptul că toate evenimentele aprobate vor apărea într-un calendar. Astfel, turiștii și cetățenii vor putea vedea în timp real toate evenimentele de pe domeniul public din oraș, iar organizatorii de evenimente pot vedea dacă o locație este disponibilă sau nu, înainte de a depune solicitarea.

Este un progres necesar pe care municipalitatea îl face în contextul în care în 2021 așteptăm la Timişoara un număr record de evenimente și turiști.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Post Bottom Ad