BREAKING NEWS
latest

Polițiștii locali au depistat cinci tinerii deținând substanțe interzise in acest weekend

Polițiștii locali au depistat în aceste zile mai multe persoane care aveau asupra lor substanțe din categoria celor interzise. Astfel, în cursul zilei de vineri, polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban, au depistat în zona Parcului Civic un tânăr care stătea pe o bancă și prezenta stări de somnolență. Acesta a fost identificat în persoana lui C.C., de 35 de ani, din Timișoara, iar la controlul corporal efectuat asupra sa a fost găsit un pliculeț din nylon cu fragmente vegetale de culoare verde. 
© politia locala tm
Acesta a fost predat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor conform Legii 143/2000 actualizată, privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Sâmbătă, în jurul orei 13.00, polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică aflați în patrulare pe str. Gheorghe Lazăr, au observat în spatele unui bloc doi tineri care încercat să ascundă ceva. La legitimarea acestora s-a stabilit că se numesc B.C., de 19 ani, și B.A. de 26 de ani, ambii din Timișoara, iar la controlul corporat electuat conform legii s-a găsit asupta unuia dintre ei un plic cu substanțe din categoria celor interzise, despre care tinerii au declarat că le-au achiziționat din zona Gării de Nord. Cei doi au fost predați Secției 4 pentru continuarea cercetărilor. Tot sâmbătă, în jurul orei 19.00, în timp ce se aflau în patrulare în zona Canalului Bega – Splaiul Nicolae Titulescu, polițiștii locali au observat doi tineri care stăteau pe o bancă, fumau și aveau o stare vădit euforică. Aceștia au fost identificați în persoana lui A.C., de 32 de ani, din Timișoara, și J.R., de 21 de ani, din localitatea Giarmata. Asupra acestora a fost găsit un plic cu substanțe interzise. Și aceștia au fost predați pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 4.
« PREV
NEXT »

Niciun comentariu