24 mai 2017

Festivalulul Artelor Timişorene la cea de a patra editie

Vezi si:

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Artelor Timişorene, organizată de Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului, va avea loc în perioada 5 - 11 iunie 2017.
Festivalul îşi propune, pe de-o parte, promovarea artiştilor locali, iar pe de altă parte facilitarea accesului publicului larg la diversitatea manifestărilor culturale ale orașului nostru.
Pe parcursul unei săptămâni întregi, artiştii Timişoarei: muzicieni de toate genurile, dansatori, actori şi alţi prestatori în teatru şi film, scriitori, pictori, sculptori şi designeri vor veni în faţa timişorenilor şi a vizitatorilor pentru a-i încânta cu talentul lor.
Manifestări ale frumosului vor avea loc atât în aer liber, în tot centrul istoric al Timişoarei, precum şi în alte spaţii neconvenţionale.
Ce putem face la Festivalul Artelor Timişorene?

Muzică, dans, film, sculptură, pictură, modă, teatru, design, literatură, fotografie, ateliere de creaţie, toate acestea le puteţi întâlni timp de o săptămână la Timişoara. Artişti de toate genurile, interpreţi, elevi, studenţi vă invită să descoperiţi fascinanta lume a artelor.

În perioada 5 - 11 iunie, toate valorile culturale şi artistice ale Timişoarei vor ieşi în stradă și în spaţii neconvenţionale, construind un dialog al frumosului artistic cu publicul larg.

Program:
Luni – 05.06.2017 - Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

Calea florilor, atelier de ikebana şi atelier de caligrafie kanji - Asociația Culturală Noua Acropolă

Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice şi utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Idei colorate”, tehnica gratajului - Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

Replika 0 – ateliere interactive de instalaţii, replici din mingi ale unor monumente timişorene – Specializarea Pictură, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Unirii 18.00 – 20.30

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Sf. Gheorghe 18.00 – 19.00

“Be smART. Let your kids make ART!” - ateliere de lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014. Participă studenţi de la Secţia Actorie din cadrul Facultăţii de Muzică şi Teatru, actori independenţi şi copiii din Trupa de Teatru Ţache jr. Coordonator: Simona Vintilă - Teatrul Ţache

19.00 – 20.00 
Lecţii de muzică - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii
20.00 Deschiderea oficială – Orchestra Timişoara Big Band şi Clubul de dans sportiv Magnum Team
21.00 Trupa Box Office Orchestra – All time hits

Marţi - 06.06.2017

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

Piatra de la Rosetta, atelier practic de realizare şi prelucrare a unui basorelief şi expoziţie de reproduceri arheologice - Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice şi utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Povestea firelor colorate”, atelier de creaţie din fire de tricotat
- Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

18.30 Show – dans sportiv Clubul de Dans Sportiv Magnum Team
19.30 System I Error – performance de dans contemporan, Facultatea de Arte şi Design Timişoara & Unfold Motion

Piaţa Sf. Gheorghe
18.00 – 19.00

“Be smART. Let your kids make ART!” - ateliere de lectură şi improvizaţie cu o trupă independentă de teatru profesionist, care s-a înfiinţat în anul 2014. Participă studenţi de la Secţia Actorie din cadrul Facultăţii de Muzică şi Teatru, actori independenţi şi copiii din Trupa de Teatru Ţache jr. Coordonator: Simona Vintilă - Teatrul Ţache

19.00 – 20.00
Lecţii de muzică - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

20.00 Cvartetul de coarde Ion Vidu al Colegiului Naţional de Artă Ion Vidu
21.00 Splash Percussion Ensemble
22.00 Percutissimo

Miercuri 07.06.2017

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

Pictură pe basorelief: calendarul aztec şi expoziţie de planşe didactice - Asociaţia Culturală Noua Acropolă

19.00 Premierea concursului TOP 100 FOTO - TOP 10 VIDEO cu tema: "Timişoara "
20.00 Amalia Gaiță & The Band
21.00 Sebastian Spanache Trio

Joi – 08.06.2017

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

Pictură egipteană pe placă de ipsos prin tehnica transferului de imagine şi expoziţie de reproduceri arheologice - Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice şi utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Povestea firelor colorate”, atelier de creaţie din fire de tricotat - Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Str. Mărăşeşti

18.30 Battle street dance - Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

19.30 System I Error – performance de dans contemporan, Facultatea de Arte şi Design Timişoara & Unfold Motion

Piaţa Sf. Gheorghe
18.00 – 19.00
Ghetto – spectacol de Simona Vintilă, realizat de Teatrul Țache Junior împreună cu studenții modulului de musical de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara - Teatrul Ţache

19.00 – 20.00
Lecţii de muzică - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

20.00 Dans contemporan cu Baczó Tünde şi Bogdan Iacob. Performance de teatru - dans și muzică realizat de coregrafa Baczó Tünde, după un concept de Simona Donici
21.00 The Tango Orchestra
Pian: Cári Tibor, acordeon: Ilko Gradev, vioară: Carmen Paulescu, violoncel: Szabo J. Attila, contrabas: Adrian Muntean
Invitaţi speciali: Aida Sosic, Sânziana Tarţa, Kiss Attila, Magyari Etelka, dansatorii Clubului de Dans Sportiv Magnum Team

Vineri – 09.06.2017

Str Alba Iulia
18.00 – 20.30
Atelier ad-hoc de pictură contemporană, într-un live painting act. Vor fi prezentate diferite tehnici: graffiti, creion, pix, acrylic – spray, tehnica 2D – Asociaţia Noi Re–Creăm

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

Pictură pe basorelief: Sfântul Gheorghe - Asociaţia Culturală Noua Acropolă
Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara
Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice si utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Idei colorate”, tehnica gratajului prezentată - Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

Replika 0 – ateliere interactive de instalaţii, replici din mingi ale unor monumente timişorene – Specializarea Pictură, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ.dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ.dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30

“Istoria ceaiului şi metode de preparare” – Cărtureşti

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Sf. Gheorghe

17.00 – 18.00
Ghetto – spectacol de Simona Vintilă, realizat de Teatrul Țache Junior împreună cu studenții modulului de musical de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara - Teatrul Ţache

Mărăşesti, Alecsandri, Piaţa Unirii, Piaţa Sf. Gheorghe

18.00 Flashmob-uri tango argentinian, urmate de prezentare modă - Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

Piaţa Libertăţii

20.00 “Cum vă place?” comedie de William Shakespeare. Participă studenţi de la Facultatea de Muzică și Teatru, Secţia Actorie

21.30 Parada modei – vor fi prezentate creaţii ale studenţilor de la Specializarea Modă – Design Vestimentar de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara. Tema: costumul popular românesc şi sârbesc. Coordonatori: Andreea Palade Flondor, Sandra Chira, Cristina Lazăr, Eugenia Riemschneider

Sâmbătă - 10.06.2017

Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiki Gergely Timişoara

18.00 Piesa “HAIR” de James Rado, Gerome Ragni – acces liber (în limita locurilor disponibile) – spectacol oferit de Teatrul Maghiar de Stat Csiki Gergely Timişoara

Str Alba Iulia
18.00 – 20.30

Atelier ad-hoc de pictură contemporană, într-un live painting act. Vor fi prezentate diferite tehnici: graffiti, creion, pix, acrylic – spray, tehnica 2D - Asociaţia Noi Re–Creăm

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

18.00 Pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii, basme şi povești populare - Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice şi utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Povestea firelor colorate”, atelier de creaţie din fire de tricotat şi tehnica gratajului - Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30
"Ce mai faci, scriitorule?" ” – Cărtureşti

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

19.00 Show de dans sportiv - Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

19.30 System I Error – performance de dans contemporan, Facultatea de Arte şi Design Timişoara & Unfold Motion

Piaţa Sf. Gheorghe

18.00 – 19.00
Audiţia/Das Vorsprechen – spectacol de Simona Vintilă, realizat de Teatrul Țache Junior împreună cu studenții modulului de musical de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara - Teatrul Ţache

19.00 – 20.00
Lecţii de muzică - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Piaţa Libertăţii

20.00 Spectacol extraordinar Filarmonica “Banatul” Timişoara

Duminică – 11.06.2017

Piaţa Libertăţii

Ateliere
18.00 – 20.30

18.00 Pictură pe basorelief, reproduceri arheologice din culturile lumii, expoziție de reproduceri arheologice - Asociaţia Culturală Noua Acropolă

Workshopuri interactive de grafică şi gravură. Cu ajutorul preselor de litografie, tipar adânc și a mesei de serigrafie, timișorenii vor putea să își imprime singuri imagini ale oraşului nostru. Coordonator lect. univ. dr. Rotaru Dumitru Remus – Specializarea Grafică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Workshopuri interactive de ceramică - inițierea publicului larg în domeniul ceramicii artistice şi utilitare şi exemplificarea tehnicilor experimentale în modelajul ceramic. Coordonatori: lect. univ. dr. Grati Gloria, lect. univ. Catona Daniela, lect. univ. dr. Gaspar Matei, conf. univ. dr. Lihor Laza Vasile - Specializarea Ceramică din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara

Atelier deschis – “Parfumul câmpiei în centrul oraşului”, un atelier de ţesături care pot fi expuse în diferite situaţii, locaţii, care să transfere imaginaţia undeva într-un colţ de natură. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Atelier "Paint your Bag"- pictură cu acrilice pe plase din material textil, plasa se primeşte în mod gratuit, trebuie doar pictată sub îndrumarea celor de la Tourmaline Boutique

Atelier Foto - reguli de compoziţie, noţiuni şi limbaj fotografic, cursuri practice de procesare şi editare în Camera Raw şi Photoshop. Raul Jichici te ajută să deprinzi din abilităţile unui fotograf.

Atelier de design ambiental şi grafic design cu tema Piaţa Unirii imaginară sau reală - Liceul de Arte Plastice Timişoara

Ateliere muzicale interactive pentru copii: construire de instrumente muzicale din diverse materiale neconvenţionale – “Pot şi eu”; jocuri muzicale cu premii – “Ghiceşte instrumentul”; exemplificare instrumente muzicale; lecţii de interpretare la instrumente şi voce; demonstraţii muzicale - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Ateliere creative – “Povestea firelor colorate”, atelier de creaţie din fire de tricotat şi tehnica gratajului - Creativity Studio

Ateliere de design floral – Violette Boutique des Fleurs

Replika 0 – ateliere interactive de instalaţii, replici din mingi ale unor monumente timişorene – Specializarea Pictură, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

SOS CONSBOX – EGCY 2017 – proiect de conştientizare a demersului conservării – restaurării patrimoniului cultural – Specializarea Conservare – Restaurare, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Culoarea ne însoțește - acțiune prin care studenții vor tricota materiale colorate circulare cu care vor îmbrăca vesel bilele din zona redată pietonilor. Este o acțiune ce intră în sfera knitting graffiti, o artă ce devine din ce în ce mai agreată de publicul iubitor de culoare și materialitate. Coordonatori: lect. univ. dr. Valentina Ştefănescu, lect. univ. dr. Victor Gingiu, asist. drd. Reka Gyorgypal - Specializarea Arte textile de la Facultatea de Arte şi Design Timişoara

Piaţa Unirii
18.00 – 20.30

"Ce mai faci, cititorule?" – Cărtureşti

„Construcţie tranzitorie” – realizarea unui proiect, care constă într-o construcţie spaţialo-cromatică de mari dimensiuni, trecută prin mai multe posibilităţi ale figurării. Coordonatori ateliere: lect. univ. dr. Liliana Popa, Specializarea Pictură din cadrul Facultăţii de Arte şi Design Timişoara şi dr. arh. Cristian Blidariu, Specializarea Arhitectură din cadrul UPT

Atelier interactiv de pictură, grafică şi desen, pe diferite suporturi: cărţi vechi pictate, pânză, lemn - Liceul de Arte Plastice Timişoara

“Ceasul cartierului tău” – stand creativ experimental – Departamentul Arte Vizuale, Facultatea de Arte şi Design Timişoara

19.00 Show de dans fusion - Clubul de Dans Sportiv Magnum Team

Piaţa Sf. Gheorghe

18.00 – 19.00
Audiţia/Das Vorsprechen – spectacol de Simona Vintilă, realizat de Teatrul Țache Junior împreună cu studenții modulului de musical de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara - Teatrul Ţache

19.00 – 20.00
Lecţii de muzică - Asociaţia Cultural-Educaţională Melopolis

Sala Studio a Teatrului Maghiar de Stat Csiki Gergely Timişoara

19.30 Piesa “Nepal” de Urs Widmer în interpretarea și coordonarea artistică a actorilor Konstantin Keidel și Franz Kattesch – acces liber (în limita locurilor disponibile) – spectacol oferit de Teatrul German de Stat Timişoara

Piaţa Libertăţii

20.00 The Case
21.00 Blazzaj

Pe toată perioada Festivalului Artelor Timişorene, 5-11.06.2017, la Fundaţia Interart Triade, Calea Martirilor 51/45, va avea loc workshopul cu tema: „10 paşi spre sculptură”, sub îndrumarea sculptorului Bogdan Nueleanu.
Participanţi: 14-16 copii, cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani
Program: 5 - 9 iunie, între orele 10.00 – 12.00, 16.00 -18.00
11 iunie - vernisarea lucrărilor în spaţiul Fundaţiei Triade
Înscrierea participanţilor se poate face la următoarea adresă de mail: fundaţia.triade@gmail.com (la completarea numărului maxim, lista participanţilor se închide).
Conţinutul workshopului:
5 iunie, schiţe de idei, pregătirea materialului
6 iunie, modelaj în lut
7 iunie, modelaj în lut
8 iunie, transpunerea în gips a lucrării realizate
9 iunie transpunerea în gips a lucrării realizate
11 iunie, ora 18.00: vernisarea lucrărilor realizate în spaţiul Fundaţiei Interart Triade, întâlnire cu participanţii şi invitaţii acestora.

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă? Trimite-le prin formularul de contact.

ULTIMELE ADAUGATE: