27 mar. 2017

Polițiștii locali au amendat soferi care care opresc și staționează în stațiile mijloacelor de transport

Polițiștii locali au amendat soferi care care opresc și staționează în stațiile mijloacelor de transport

Vezi si:

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au efectuat în aceste zile o acțiune pe linia depistării conducătorilor auto care opresc și staționează în stațiile mijloacelor de transport în comun din Municipiu, încurcând astfel circulația acestora precum și coborârea sau urcarea călătorilor.

Foto: Politia Locala
Astfel, au fost aplicate un număr de 36 de sancțiuni, dintre care 19 procese verbale fiind întocmite la fața locului, alte 17 urmând a fi încheiate în aceste zile în urma colantelor puse pe parbrizele autovehiculelor. Sancțiunile în astfel de cazuri, conform OUG 195/2002, sunt între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis.

 Cele mai multe probleme de acest gen au fost constatate în stațiile RATT de pe Calea Martirilor, Șagului – Arta Textilă, Gheorghe Lazăr, Lipovei, Simion Bărnuțiu. Acțiunile de acest gen vor continua și în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât au existat și numeroase sesizări cu privire la faptul că posesorii de autovehicule care opresc în stațiile mijloacelor de transport în comun încurcă traficul, conducătorii de troleibuze și autobuze fiind nevoiți să oprească pentru coborârea și urcarea călătorilor pe banda de circulație a altor autovehicule.

Ai filmat un eveniment care crezi c-ar putea deveni o știre? Ai imagini spectaculoase și vrei să le vadă o țară întreagă? Trimite-le prin formularul de contact.

ULTIMELE ADAUGATE: