Restricţii rutiere în zona Spitalului de Copii "Louis Turcanu"
Vezi si:
De la data de 1 august 2016, după cum a fost anunţat în prealabil, circulaţia rutieră prin pasajul Jiul se închide complet pentru o perioadă de timp de minim două săptămâni în vederea lucrărilor de modernizare a pasajului de sub calea ferată. Astfel, începând de joi, 28 iulie 2016, sensul de mers de pe str. Coriolan Brediceanu, care în prezent este de la Piaţa 700 spre Calea Circumvalaţiunii va fi modificat, urmând ca sensul de mers să se deruleze de la Circumvalaţiunii înspre Piaţa 700. Circulaţia pe strada Coriolan Brediceanu se va desfăşura pe două benzi de circulaţie până la intersecţia cu str. Iosif Nemoianu şi pe o bandă de circulaţie de la str. I. Nemoianu până la str. Paris. Strada C.Brediceanu, pe tronsonul cuprins între străzile 9 Mai şi Paris, va avea sensul de circulaţie neschimbat, dinspre 9 Mai spre Paris.

Relaţia Catedrală (Centru)-Spitalul de Copii va fi utilizată strict pentru deservirea spitalului şi se va efectua pe amplasamenul liniilor de tramvai.